Oana Roman şi Marius Elisei, mai fericiţi ca niciodată! Ce declaraţie de dragoste i-a făcut vedeta, partenerului său

29 06. 2021, 09:08

Oana Roman şi Marius Elisei au decis să îşi mai acorde încă o şansă, iar de câteva săptămâni formează din nou un cuplu fericit. Fiica fostului premier i-a făcut recent o declaraţie de dragoste partenerului său, despre care are numai cuvinte de laudă.

Deşi în urmă cu aproape patru luni, cei doi au divorţat din cauza neînţelegerilor care au existat de-a lungul timpului, Oana şi Marius au demonstrat că dragostea poate învinge orice obstacol. Aceştia nu au putut să stea departe prea mult timp unul de celălalt, astfel că au decis să îşi mai acorde încă o şansă, mai ales că şi fetiţa lor îşi dorea acest lucru.

În prezent cei doi sunt extrem de fericiţi, iar cel care ar fi făcut acest pas spre a forma din nou o familie ar fi fost chiar Marius Elisei. Ba mai mult decât atât, acesta îşi surprinde iubita mai tot timpul cu flori și declaraţii de dragoste.

”Florile pe care mi le ia tot timpul sunt puse în câte ceva și când se usucă păstrăm ghiveciul și Isa face colecție. Deja biroul e plin, de la câte flori primesc”, a declarat Oana Roman.

Oana Roman, declarație de dragoste pentru Marius Elisei

Se pare că, Oana Roman este din pe zi ce trece mai îndrăgostită de tatăl fetiţei sale. Vedeta compară această perioadă cu primele zile din relaţia lor, atunci când Marius Elisei era extrem de atent cu ea şi o surprindea cu câte un cadou în fiecare zi.

Recent, şatena şi-a deschis din nou sufletul şi a recunoscut faptul că în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat, are în continuare sentimente puternice pentru iubitul său.

”A fost la început romantic, iar acum iarăși. Si eu îl iubesc foarte mult. Vacanța in Franța era stabilit de mult timp. După ce te-am rugat să vii în Egipt și nu ai vrut, am zis să nu te mai rog iar”, a mai spus Oana Roman.

Oana Roman, decisă să părăsească definitiv România?

Oana Roman a răbufnit pe reţelele de socializare! Vedeta îşi doreşte să renunţe la viaţa pe care o are în România şi să se mute din ţară. Se pare că principalul motiv este ura pe care românii o transmit zilnic.

Recent, Oana Roman a fost întrebată de uin fan pe pagina sa de Instagram, dacă ar fi dispusă să părăsească ţara noastră pentru un milion de euro. Astfel, vedeta a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri că ar face acest lucru, însă cât timp Mioara Roman va mai trăi vrea să îi fie alături.

”M-a întrebat azi cineva într-un interviu dacă aș renunța la viață publică dacă aș primi 1 milion de euro. Aș renunța la viața în România mâine, dacă aș putea pleca undeva unde nu mă știe nimeni, fără un milion de euro. Voi face asta! Dar cât e mama, mai stau. Nimic altceva nu mă ține aici. Nimic. O țară plină de ură, venin și ignoranță nu are cum să ajungă departe. Sunt convinsă că viitorul nu sună bine pentru România”, a spus Oana Roman pe Instagram.